Taxi


1478.jpg

Omul imi aduce aminte de o poza tip buletin pe care o vazusem printr-un almanah din 87. Era un american care o luase razna. Plecase intr-o zi de acasa cu arma si omorise vreo 10 oameni. Pe parbrizul masinii scrisese „nu sunt nebun nu fac decit sa va sfidez”. Din fotografie se uita catre tine un chelios cu ochelari grosi si expresie placida.

Pe parbrizul taxiului in care tocmai m-am suit nu scria nimic memorabil. Damn, i’m lucky, am zis cind l-am vazut lenevind in coltul strazii. E duminica noaptea, trecut de unu. Stau in spatele soferului incercind sa evit conversatia dar nu prea am ce evita. Placidul meu e prea preocupat de muzica. Asculta ceva care aduce cu un solo de trompeta de prin anii 30. Mai tirziu o sa remarc gestul maniacal cu care isi pipaie ceafa la fiecare doua minute.

Nu imi dau seama cind pic in reverie. Trompeta aia hipnotica mi se insereaza parsiv in sistem. Ma surprind la un moment dat privind la reclamele luminoase de pe partea opusa reflectate in geam. Amestecul de culori confuze, in succesiune rapida si blocuri in plan secund rimeaza cumva cu muzica.

For some reason, motorul masinii nu se aude. Sau poate nu sunt atent. Am senzatia ca am mai ramas pe lume doar eu si chelia placidului. Oare cit a trecut de cind m-am suit in taxiul astuia. Reality check: vreo 10 minute judecind dupa distantza.

Am oprit. Suntem intr-o intersectie cu sens giratoriu. Am trecut de multe ori pe aici si de obicei la ora asta semaforul clipeste intermitent. Obiectul capatase insa personalitate si se comporta ca in mijlocul zilei. Reveria mea se duce naibii si e inlocuita cu un sentiment acut de disconfort. Vreo citeva momente nu imi dau seama de unde vine. Apoi ma apuca risul: asteptam sa se schimbe culoarea semaforului intr-o masina care pare ca si-a propus sa blocheze intersectia.

Stam pe trei benzi, aproape perpendicular pe sensul de mers. Trec secunde bune, semaforul pare pictat iar eu incerc sa imi retzin zimbetul. Nu inteleg cum am ajuns in pozitia asta absurda dar , din cine stie ce motiv, intreaga situatie mi se pare amuzanta. Ma hotarasc, in cele din urma, sa cer lamuriri. Placidul pare ca stie deja ce vreau sa fac si se intoarce catre mine atat de brusc incit imi da senzatia ca incearca sa isi rupa gitul :”De ce (urmeaza citeva momente de pauza) crezi ca muzica asta face atit de bine?”. Ma priveste fix, fara sa clipeasca, din spatele ochelarilor.

Pentru o fractziune de secunda am vrut sa ii spun ca muzica nu face intotdeauna bine insa ma abtzin. Nu stiu de ce. Trebuie sa ii raspund ceva si repede. Sa-l ia naiba. Nu stiu de ce asculta el muzica si ce reactii chimice trezeste sunetul de trompeta sub tzeasta lui transpirata. Ma fixeaza in continuare si incep sa cred ca asa o sa ramana pentru totdeauna.Nu respira, nu clipeste, nu nimic…

Semaforul, spun, si fac un gest scurt in directia picturii de pe stilp care tocmai a prins viatza. Isi reia pozitia de taximetrist la fel de brusc cum si-o pierduse fara sa spuna un cuvint. We’re back on track. Sunetul de trompeta ocupa din nou spatiul -nici nu cred ca s-a oprit vreun moment. Taxiul se scurge in continuare pe strazi mai pustii ca niciodata. Parca e New Orleans dupa Katrina.

Placidul prinde viatza din nou. De asta data suntem in mers. Cauta. Cauta ceva din ce in ce mai infrigurat. Lasa volanul din mina si incepe sa scotoceasca in jurul lui. Masina tine drept si trecem prin mai multe intersectii in felul asta. Macar avem prioritate. Sau cel putzin asa imi place mie sa cred. A trecut un minut si a gasit in sfirsit obiectul de care avea nevoie. De unde stau nu deslushesc decit o stralucire metalica. Ma dumiresc repede. E o….lanterna. O lanterna din aceea chinezeasca cu un mic buton rosu care iti permite sa semnalizezi cu ajutorul ei. „Muzica…muzica asta”, il aud mormaind in timp ce tine un ritm necunoscut cu ajutorul chinezariei. Mici flashuri de lumina sunt proiectate in tavanul taxiului iar eu am brusc senzatzia ca am nimerit intr-o poveste care se scrie inca. Mai un pic si am sa aud vocea aluia care o compune.

Am ajuns la destinatie. Ia bancnotele pe care i le dau fara sa se uite la ele si fara sa lase lanterna din mina.

Citeva zile mai tarziu ii recunosc fotografia la televizor. Fusese victima unui jaf gone wrong. L-au gasit in masina pe jumatate arsa. Politia a stabilit ca soferului ii fusesera luate o suma oarecare de bani si o lanterna.

La naiba cu New Orleans-ul. Acolo traiesc strigoi.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Bucharest Republic, taxi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Taxi

  1. radiocap zice:

    Ce n-aş mai da eu să arate taxiurile din metropola noastră precum cela din fotografie … :-); P.d.a.p.: u awake at this time o’ the day (night)?

  2. Un trecator zice:

    Am uitat sa te intreb: Si? Te-au prins pana la urma? 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s