Scurte. Ce cauta Joe Pesci in Parlamentul Romaniei?


  • PD-L administreaza teribil de stangaci tentativa de inlaturare a lui Mircea Geoana din fruntea Senatului.  Motivele nu sunt clare,  refuza sa spuna care este potentialul inlocuitor pentru a ne permite sa facem o comparatie si  nici nu incearca sa negocieze cu opozitia.  Siguranta asta de sine, inutila si aroganta, ofera munitie gratis adversarilor iar lucrurile astea se contabilizeaza
  • De altfel,  degraba risipitor de artificii retorice, Crin Antonescu face o comparatie intre guvernarea PSD si cea a PD-L.  Spune domnul Antonescu:    „Astăzi, prin episodul încercării de înlăturare a lui Geoană din fruntea Senatului, asistăm la desfăşurarea neabătută a unui plan de a ocupa practic toată România, din punct de vedere politic, instituţional, din orice privinţă, de către partidul pe care eu l-am numit „partidul stat”, mult mai puternic, hotărât, mult mai puţin legat de orice ezitare decât a fost PSD-ul în 2000-2004„.  Sunt de acord cu ideea ca PD-L incepe sa semene tot mai mul cu PSD, am si scris asta, insa, mai e mult pana departe. In locul domnului Antonescu nu m-as grabi.  Daca am fi deja acolo, Crin Antonescu si-ar tine conferintele de presa duminica dupa-amiaza in speranta ca va prinde o stire de coloana in pagina 15 din ziarele de a doua zi.  In paralel, la tv am vedea interviuri in care jurnalistii lauda cozonacii doamnei Boc iar pe agentiile de presa ar curge interviuri „servite” cu sotul doamnei.
  • Din tot circul din jurul functiei de la Senat, cel mai mult castiga Victor Ponta, care,  desi il dispretuieste pe Mircea Geoana, profita de ocazie pentru a-si intari imaginea de om al principiilor si de lider care stie ce batalii sa poarte. Aparandu-l pe Geoana, Crin Antonescu pe de alta parte, lupta in razboiul altora.
  • Am fost invitat ieri de colegii de la RTV la o discutie in ministudioul de la Senat.  Am avut ocazia sa il ascult indeaproape pe Catalin Voicu.  Mi-am adus brusc aminte de  Joe Pesci in Casino.  Sincer, nu cred ca v-ati dori un conflict in trafic cu el. Omul este teribil de sigur pe el si nu are cine stie ce emotii.  Habar nu am ce dovezi au procurorii impotriva lui insa,  urmarindu-l, am inceput sa ma intreb ce naiba este in neregula cu procesul de selectie din partide si cu legea electorala. Cum a ajuns omul asta in Parlamentul Romaniei si cat de influent este?
  • Andrei Gheorghe remarca risipa de ceasuri scumpe, uneori falsificate,  de prin institutiile publice romanesti.  Insight-ul oferit de Gheorghe este interesant si graitor.  Data viitoare cand faceti misto de bijuteriile amatorilor de manele ganditi-va ca distanta pana la o functie publica nu e prea mare. Intr-o zi, manelistul s-ar putea sa decida ce impozite platiti, care e componenta guvernului si amplasamentul scutului anti-racheta.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politică & Societate și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Scurte. Ce cauta Joe Pesci in Parlamentul Romaniei?

  1. mircea zice:

    Domnule Tita,pdl-ul nu actioneaza stangaci ci cu un croseu de dreapta basescian in esenta unui stat de drept,in izvorul tuturor legilor si anume in constitutie.
    Aveti dreptate ca PSD-UL a fost un partid stat si ca este mult pana departe adica este mult pana pdl-ul va fi numai atat de nociv cum a fost psd-ul.Acest partid de fripturisti, tradatori, mercantili si pupincuristi va fi un studiu de caz in viitor despre cum se poate distruge un stat din punct de vedere economic si politic.
    Daca azi mai exista o majoritate a populatiei care ar vota cu pdl-ul poporul roman este ….

  2. Catalin zice:

    PDl actioneaza stangaci pentru ca (inca) nu intelege ce se intampla. Este o mobilizare in pripa… o actiune de tip „Hei-Rup!” pentru care nu erau pregatiti si la care nu se asteptau.
    Dar ordinul se executa nu se comenteaza.. 🙂

  3. WickerMan zice:

    „Intr-o zi, manelistul s-ar putea sa decida…” EROARE, deja se intampla treaba asta. Astept cu incredere ziua cand va decide ROCKERUL, cum s-o fi numind el, Antonescu sau Ponta.

  4. Terebent zice:

    va lamentati sa aparati un om care din pozitia de al doilea om in stat a avut intrevederi pe ascuns cu oameni de la Moscova… Nu stiu care e motivul PDL pentru aceasta acctiune, dar stiu ca ea trebuie dusa la bun sfarsit… nu pot accepta ca un om ca Geoana sa fie in pozitia de al doilea om in stat…

  5. val_one zice:

    @Terebent: pai,daca Geoana a ajuns „chintesenta democratiei”,care trebuie salvata,noi ramanem cu gura cascata si…no comment!

  6. hook & trigger zice:

    chiar a fost, atunci, mirgeaoana la moscova??? sau a fost o petarda? joe pesci ar fi fost tare ca presedinte de sedinta in parlamentul romaniei. iar mai pe seara, putina ordine printre baietii mai derbedei, ca in good fellas…

  7. Pingback: Radiografia unei Romanii jegoase | e-Opinii.ro | doar opinii... atât! | by George Fedorovici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s