O idee protest. Preluati acum declaratiile de avere. Daca ei ne sfideaza, o putem face si noi


Judecatorii de la Curtea Constitutionala sustin, in motivarea care insoteste decizia de castrare a ANI, ca publicarea declaratiilor de avere nesocoteste dreptul la respectul si ocrotirea vietii private prin “expunerea nejustificata in mod obiectiv si rational, pe pagina de internet, a datelor referitoare la averea si interesele persoanelor ce au, potrivit legii, obligatia de a depune declaratii de avere şi de interese.”

Argumentul se situeaza undeva intre nesimtire si sfidare si nu face decat sa dea greutate zvonurilor care sustin ca membrii Curtii aveau oarecari motive sa se teama de ANI.

Daca guvernul nu va reusi sa repuna ANI in drepturi, si sunt motive sa credem ca asa ceva se poate intampla, declaratiile de avere devin secrete iar publicarea informatiilor din ele risca sa devina fapta penala.

De aceea, preventiv, am sa preiau aici una din declaratiile de avere, aflate inca pe site-ul Curtii Constitutionale.  Indiferent de soarta Agentiei de Integritate , declaratia va ramane aici.  Am sa republic postul asta daca, in cele din urma, punctul de vedere al CC va prevala.   Si nu cu una ci cu toate declaratiile membrilor CC.

Asta este, cred, o solutie pentru toti cei care cred ca in spatiul public este nevoie de transparenta.  Si nu vorbesc numai despre declaratiile  judecatorilor  Curtii ci despre toti functionarii si demnitarii (inclusiv cei din deconcentrate, presa locala se poate ocupa de ei) ale caror declaratii de avere sunt publice.

Ceva ma face sa cred ca, o data ce declaratiile respective vor fi prezente pe zeci sau  sute de site-uri, si Curtea si politicienii vor intelege ca nu poti sfida oricand si oricum publicul platitor de taxe.

Ce ziceti,  va bagati? Adoptati o declaratie de avere? Ma adresez mai ales jurnalistilor si bloggerilor, indiferent de trafic sau convingeri politice.

Declaratie de avere Ion Predescu  predescu2

PS Daca ANI dispare, jurnalistii de investigatie, cati mai sunt, au de lucru. Mult.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politică & Societate și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

38 de răspunsuri la O idee protest. Preluati acum declaratiile de avere. Daca ei ne sfideaza, o putem face si noi

  1. Yov zice:

    Nu stiu de unde ei tu informatiile astea. De unde reiese ca devin secrete? De unde sanctiunea penala? Stiu ca esti bine-intentionat, dar astea sunt enormitati generate de lipsa de informare si cultura juridica.

    Drepturile fundamentale ale omului (inclusiv dreptul la viata privata) sunt drepturi opozabile statului roman. N-are treaba cu jurnalistii.

    Cat zgomot si cata isterie. Am obosit.

  2. Pingback: uberVU - social comments

  3. Teodor Tita zice:

    Yov: ar fi tare bine daca ai citi un pic inainte. motivarea data publicitatii de Curte ar fi un prim pas.

    Politicienii au renuntat la o parte din acele drepturi in momentul in care si-au ales cariera. Those are the rules of the game

  4. Bogdan24 zice:

    foarte buna initiativa sa speram ca prinde la cat mai multi

  5. ane zice:

    Ion Predescu a castigat 18.000 de lei la loto exact in anul in care Dan Voiculescu isi suspenda procesul trimitand pentru a 2-a oara dosarul la CCR si exact in anul in care Minca (PC) era Director General la Loteria Romana? A naibii coincidenta!! Cati dintre membrii CCR or fi castigat la loto din 1992 pana acum?

  6. Bogdan24 zice:

    am citit si eu rapid(30 secunde 😀 ) declaratia aceasta, pai omul inafara de indemnizatia lui si pensia sotiei e sarac lipit pamantului(nu are casa nu are decat un oltcit) dar are noroc la Lotto.

  7. Teodor Tita zice:

    @ane: nu facusem legatura. e funny 🙂

    @bogdan24: some guys have all the luck 😀

  8. Yov zice:

    Pai tocmai, de unde reiese ‘secretizarea’ si ‘sanctiunea penala’ pentru postarea pe net de catre jurnalisti?

    Nu, serios, ca pari foarte convins si alarmat si deci ma ingrijorezi si pe mine.

    Repet, regimul drepturile fundamentale ofera indivizilor protectie impotriva statelor. N-are nicio legatura cu ce poate face sau nu face un jurnalist.

    A devenit oare imposibila o discutie mai calma, la rece si mai obiectiva, cu respect pentru rigorile argumentulu juridic si constiinta ca macar teoretic exista si alte argumente, perspective etc?

  9. Teodor Tita zice:

    Yov: repet, din motivarea CC. Un citat mai larg: „În acest sens, Curtea constată că obligaţia prevăzută de lege de a se publica declaraţiile de avere şi de interese pe paginile de internet ale entităţilor unde persoanele care, în conformitate cu prevederile legale, au obligaţia de a le depune, precum şi transmiterea acestora către Agenţie în vederea publicării pe pagina de internet a acesteia nesocotesc dreptul la respectul şi ocrotirea vieţii private, consacrat prin art.26 din Legea fundamentală, precum şi prin art.8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin expunerea nejustificată în mod obiectiv şi raţional, pe pagina de internet, a datelor referitoare la averea şi interesele persoanelor ce au, potrivit legii, obligaţia de a depune declaraţii de avere şi de interese.”

    Cat despre sanctiune, ce crezi tu ca au sa fac demnitarii cand au sa isi descopere averea prin articole de ziar. Vor merge „la cremenal”. Nu am dubii in sensul asta.
    Curtea nu zice ca trebuie bagati la puscarie dar tribunalele pot constata ca ai publicat lucruri care potrivit CC nu sunt facute sa fie publice.

    Acum e mai clar?

  10. Teodor Tita zice:

    @yov:pe de alta parte discutia e calma. Pur si simplu nu sunt de acord cu secretizarea declaratiilor de avere, that’s all. Simplul fapt ca nu sunt de acord cu o decizie a Curtii Constitutionale nu inseamna ca vreau sa daram regimul.

  11. Victor fara L zice:

    In momentul in care intri in politica nu mai ai sfera privata.Politicienii sunt pers.publice si ca atare,trebuie sa fie constienti de consecinte.
    Asa ca ce-au motivat bosorogii de la CC este ,hai sa o numim pe limbajul lor,neconstitutinala.
    Pana si-n Germania,tara considerata ca cea mai perfecta din Europa,daca doresti sa vezi averile,ocupatiile,etc.
    oamenilori publici/politicienilori,dai o cautare la goagal si al ai expus le zi.
    Trebuie sa se intample ceva cu aceste fosile!La 87 ani nu mai poti astepta de la el o gandire si comportate logica.
    Ina USA se poate,dar nu in Romania!

  12. Bogdan24 zice:

    @Yov

    “expunerea nejustificata in mod obiectiv si rational, pe PAGINA de INTERNET, a datelor referitoare la averea si interesele persoanelor ce au, potrivit legii, obligatia de a depune declaratii de avere şi de interese.” == datele nu mai sunt publice => ‘secretizare’

    in ce priveste ‘sanctiunea penala’ aceasta era doar o IPOTEZA si ar putea reiesi din acelasi citat daca cineva a carui declaratie va fi publicata (fara a i se dovedi mai apoi vinovatia) isi pune in cap sa il dea in judecata pe jurnalist.

  13. JohannM zice:

    M-am apucat sa citesc hotararea Curtii si am constatat ca in cel mai important punct al ei – neconstitutionalitatea art. 46 din Legea ANI nr. 144/2007 – hotararea curtii e perfect legala. Procedura instituita e perfect neconstitutionala. Incredibil cat de prosti au putut fi juristii care au elaborat Legea ANI.
    Oricum, daca dorim ca ANI sa functioneze ca pana acum, nu putem decat sa schimbam Constitutia.

  14. Virgil zice:

    Voi, ca si toti jurnalistii (cu mici exceptii), bateti campii. Este foarte bine daca, doriti ca in tara asta sa se respecte legile, insitutiile statului sa-si faca datoria, multe vor fi beneficiile. Legea are 2 caracteristici; litera si spiritul ei. Asa, unde-i lege nu-i tocmeala. Iata, cei care nu-si fac datoria pot fi trasi la raspundere si sa plateasca (material sau prin pierderea locului de munca). Cati nu sunt din aceia care, se prevaleaza sa-si faca datoria invocand legea care, nu-i clara, nu este buna, s.a. Asa au aparut fel de fel de institutii si comisii care „se calca pe picioare” si…..fa-te ca muncesti! va doare de averea unora? Fiscul, garda financiara ce fac? Toti se plang de hotie, dar toti fura. In piata, pe santiere, pe strazi (asfaltare, spatii verzi, lucrari de intretinere, etc.) este debandada. Nemunca este platita (cei iesiti in somaj li se dau salarii de somaj), iar salariile si pensiile se diminueaza pe zi ce trece. Hai ca nu mai merita sa scriu. Mai ce-mi place! V-am ciuruit! Succesuri!

  15. poweraxxel zice:

    stai linistit! Unii au salvat deja ce-a mai mare parte! Probelma este ca si astia sunt partizani, si nu au salvat decat de la PDL-isti (insasi Ciuvica se lauda mai devreme …). Oricum pe noi, romanii nu ne ajuta deloc! Cineva va avea datele mai tarziu, o sa fie acuzati ca folosesc falsuri, etc. Acele declaratii ar trebui folosite de presa pentru a arata adevarul! Problema este ca voi, presa, v-ati compromis atat de mult in ultima campanie incat nimeni nu va mai crede …
    PS: ce campanie incercati, la fel ca ce-a cu respectul? Oricand veti fi supectati ca tineti partea cuiva, pentru ca a-ti mai facut asta! Inregimentati in ziare parte a unor trusturi puse la dispozitia unor politicieni sau a altora, ati distrus ceea ce trebuia acum sa ramana mai curat si mai credibil, caini de paza ai adevarului. Uitati-va si voi acum, cum imediat ce abordati o tema, toti va suspecteaza de alte interese …

  16. Yov zice:

    @all: Tot ce incerc sa spun e ca nu ar strica putina rabdare cu argumentele juridice. Ce face decizia CC (prin definitie) este sa suspende aplicarea unor prevederi prin care Statul incalca (dupa parerea curtii) depturile fundamentale. Nu are absolut nicio legatura cu datu’ in judecata in civil al jurnalistilor de catre persoane private pentru prejudicii! Intreaga discutie pe tema asta pluteste intr-o vaga si ridicula ignoranta. Toata lumea se pricepe la toate, ca de obicei.

    Jurnalistii pot sa publice ce doresc ei, cu precizarea ca daca mint fara sa isi faca minimele diligente de verificare si creaza astfel un prejudiciu unui om, sunt tinuti sa repare acel prejudiciu, ca toata lumea. Asta tine de dreptul civil, nu de Constitutie, iar dreptul jurnalistilor de a publica declaratiile de avere nu venea din legea ANI. Dreptul STATULUI de a IMPUNE publicarea venea din legea ANI.

    Pentru ca o fapta sa fie penala ea trebuie incriminata de lege. Ideea ca in urma deciziei CC publicarea devine incriminata penal nu e o simpla ipoteza, este o ipoteza bazata pe aer, pe nimic, e o fantezie elucubranta fara legatura cu subiectul. Are doar calitatea de a fi nejustificat alarmista si a de hrani o isterie cu arome staliniste.

    Poate ca ar fi bine, inainte sa va formati opinia bazandu-va pe comentariile politicienilor si lectura fantezista a textelor legale, sa discutati si cu juristi. Fireste, asta daca nu cumva va pricepeti intamplator la toate, ca majoritatea romanilor.

    Ar mai trebui spus ca dreptul la viata privata nu e absolut. El poate fi incalcat de catre Stat, dar numai in masura in care o astfel de incalcare este adecvat justificata. Aici, decizia CC poate fi criticata in detaliul argumentului. Putem spune ca de fapt, prevederea din legea ANI ofera suficiente justificari, sau ca situatia societatii romanesti este astfel incat sa justifice limitarea dreptului fundamental etc. Iata o tema de discutie care poate fi purtata in limitele rationalitatii. Restul e demagogie.

    • Teodor Tita zice:

      @Yov: exact in termenii aia se poarta discutia. sunt de acord cu ultimul paragraf.
      si daca tot faci apel la studiu inainte de opinie, incearca sa citesti decizii mai vechi ale Curtii. aceleasi paragrafe din legea ANI au fost atacate in mai multe randuri iar decizia a fost ca erau constitutionale.

  17. PRO zice:

    SISTEMUL JURIDIC ROMANESC- CEL MAI CORUPT SI URAT SISTEM. TE CUPRINDE GREATA CAND VEZI CA JUDECATORUL XX A DAT UN VERDICT DE C …., CA AVOCATUL X MINTE APARANDU-SI CLIENTUL PANA LA PENIBIL, CA PROCURORII SI POLITISTII INSTRUMENTEAZA CAZURI AI CAROR AUTORI SUNT DECLARATI NEVINOVATI DE JUDECATORI (MAI ALES DACA PARTEA VATAMATA ESTE UN OM DE RAND,UN CONTRIBUABIL LA SALARIILE LOR NERUSINATE). PAI CUM SA-I CONTROLOZE CINEVA? EI SUNT OAMENII CU SABIA.

  18. Mircea zice:

    @Teodor Tita
    O idee foarte buna! Numai sa rezistati la presiuni (interne si externe).

  19. Dragos zice:

    CE LIPSESTE: NORME DE BUN SIMT PRIVIND CONTINUTUL ACESTOR DECLARATII DE AVERE SI MODUL LOR DE REDACTARE

    Sa o luam metodic:

    E normal ca declaratiile de avere sa fie gazduite pe net insa adresa locuintei cu numar si strada ar trebui sa nu fie mentionata.

    Ma mir ca D-nii. judecatori ai CC nu-s in stare sa nuanteze. Dar asta e meteahna scolii romanesti de drept iar avocatii nu au de facut decat sa puna semnul = intre „juridic” si „normal”. La noi, ori se argumenteaza ca asa fac si altii si se insira o serie de vecini mai mult sau mai putin inspirati, ori se vireaza (brusc) de nu mai stie marinarul sef din ce directie venea si-n ce directie are de dus (saraca) nava (bogata).

    DA, HAI SA LE LUAM ACUM, CE-I IN MANA NU-I MINCIUNA, insa CE NE FACEM CU NEW ENTRYES – GEN SIDA LU’ EBA, SI TOT NEAMUL LOR? NU-S DEJA SOACRELE ADMINISTRATORI LA FIRMELE BAIETILOR DAJTEPTI?!
    SI NEAM-VIDEANU’ NU CERE EL SFAT LA LICURICIU’ MARE SI-SI PUNE SI ANTETU’??!

  20. un roman din italia zice:

    Se pare ca aste nu se lasa pana nu ii arunca vreun disperat in aer

  21. JohannM zice:

    Dragos. CCRul declara neconstitutional tot alineatul,teza sau articolul din care face textul neconstitutional. Dupa care,legiuitorul poate reface articolul,renuntand la elementele declarate neconstitutionale si pastrandu-le pe celelalte. Curtea nu poate declara neconstitutional un articol de la cuvantul… la cuvantul… In schimb poate arata ce anume din text e neconstitutional.

    Astea fiind spuse,mentionez ca nu am citit toata hotararea, asa ca nu ma injurati. Clarificam doar o chestiune.

  22. Vai de capul tau, stimabile! Daca mata crezi ca vei rezista la un asemenea demers, esti copil! Bineinteles ca noi te sustinem, dar fiule, noi toti suntem departe, cititori rasfirati pe tot cuprinsul tarii! Te sustinem, dar cand o gasca de tigani te vor inghesui in parcarea cine stie carui hipermarket, unde crezi ca vom fi noi, cititorii? Habar nu vom avea! E greu sa lupti cu Mafia, mai ales daca este institutionalizata ca in Romania, Italia sau Franta!

  23. Nu cred ca le pașă. De fel. Dacă le-ar fi pășat nu ne-ar fi șfidat…

  24. MIHAI zice:

    In toata lumea, demnitarii isi fac publice averile, numai la noi asta inseamna incalcarea dreptului la viata privata. In toata lumea, esti luat la intrebari daca poti justifica provenienta doar a citorva zeci de mii de euro cind ai in cont 4 milioane. Noi respectam drepturile fundamentale si prezumtia de nevinovatie. Si apoi mai vine cite unul sa ne arunce praf in ochi ca, vezi Doamne, nu avem destule cunostinte de drept sa judecam noi cum stau lucrurile.

  25. pandele zice:

    Sa ne rezumam la prezent. ANI a devenit o unealta in mainile lui Basescu, ca de altfel si alte institutii menite a servi democratia. Este evident ca sluga sa aflata la pupitrul de comanda, se ocupa de actiuni de militie politica. Cred ca acest aspect periculos merita a fi intai si intai comentat.

  26. orin zice:

    @Teodor Tita:
    off topic
    … membrii Curtii aveau oarecari motive…

    Ar fi acceptabil acest ‘oarecari’ dacă ar mai exista ‘cari’, forma de plural a lui ‘care’.
    Dacă adjectivul ‘atare’ are, mai nou, formă de plural, ‘atari’, nu acelaşi lucru se întîmplă cu arhaizanta şi demult dispăruta formă de plural ‘cari’. ‘Oarece’ motive nu vă suna mai … actual?

  27. MIHAI zice:

    @pandele: Grea boala obsesia anti base! Ati fi in stare sa va bucurati daca piere orice institutie de control a tuturor hotilor din politica, numai pentru ca in capu vostru ANI si DNA sint instrumentele lu Basescu. Ati fi fericiti sa-l aveti si pe CAtalin Voicu ministru de interne. V-au netezit creierul astia cu antenele si realitatile lor. V-au fixat tinta – Basescu – si s-a dus dracului discernamintul.

  28. ane zice:

    Amintiti-va de cazul Dan Ioan Popescu. A ridicat in 2007 o exceptie de neconstitutionalitate a unor dispozitii din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor – cerere care a fost solutionata de CCR prin respingerea acesteia. Culmea, aceleasi pasaje din Constitutie erau discutate si atunci! Gasiti motivarea Curtii Constitutionale in Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, mult prea lunga pentru a fi redata aici.
    Redau pasaje:
    „(…) Prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.279 din 21 aprilie 2003, s-a modificat titlul Legii nr.115/1996, precum şi art.21 alin.(1) şi art.32 din aceasta.”
    „(…) Curtea constată că din prevederile art.1 alin.(5) din Legea fundamentală rezultă obligativitatea respectării Constituţiei şi a legii, printre altele, în orice acţiune a unei persoane, care ar avea ca efect dobândirea de bunuri. Pentru ca ordinea de drept astfel instituită să nu rămână un simplu proiect, ci să se manifeste ca o realitate, statul are obligaţia să instituie sistemele juridice corespunzătoare de control şi de asigurare a respectării legilor de către toate subiectele de drept.”
    „(…) Curtea nu poate reţine susţinerea autorilor excepţiei, în sensul că ar contraveni prezumţiei de dobândire licită a averii, consacrată de art.44 alin.(8) din Constituţie, dat fiind că prin textul criticat se instituie controlul averii numai în cazul în care între averea declarată la data învestirii sau numirii în funcţie şi averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei se constată diferenţe vădite şi există dovezi certe că unele bunuri ori valori nu puteau fi dobândite din veniturile legale realizate de persoana în cauză sau pe alte căi licite. Curtea observă că, pe de-o parte, textul criticat stabileşte doar premisele declanşării controlului averii, nu şi ale angajării răspunderii, iar, pe de altă parte, problema existenţei dovezilor certe intră în sfera de aplicare a legii, care este de competenţa instanţelor judecătoreşti. Aşadar, susţinerea autorilor excepţiei în sensul că textul analizat instituie o „prezumţie de ilicitate” care constituie o condiţie suficientă pentru declanşarea procedurii de control şi pentru angajarea răspunderii şi aplicarea sancţiunilor este neîntemeiată.
    Textul de lege criticat nu contravine principiilor statului de drept, principii consacrate de art.1 din Legea fundamentală, care instituie ca normă de bază a existenţei sociale respectarea legii de către toate subiectele de drept, şi nici principiului egalităţii în drepturi, prevăzut de art.16 alin.(1) din Constituţie, întrucât se aplică în egală măsură tuturor persoanelor prevăzute în art.2 al legii, fără privilegii sau discriminări.”
    „(…) Referitor la critica de neconstituţionalitate a art.18 alin.(1) din lege, raportată la art.44 alin.(9) din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece norma constituţională nu exclude confiscarea averii în privinţa căreia instanţa de judecată stabileşte că a fost dobândită ilicit. Din coroborarea alin.(8) şi alin.(9) ale art.44 din Legea fundamentală reiese că pot exista şi alte cazuri de confiscare, în afară de cel al bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni sau contravenţii.”
    „(…) În ceea ce priveşte dispoziţiile art.8 alin.(1), art.14 alin.(1), art.21 alin.(1) şi ale art.23 din lege, texte care prevăd compunerea şi competenţa comisiei de cercetare, Curtea constată că această comisie nu este un organ de jurisdicţie, nu îndeplineşte o activitate de înfăptuire a justiţiei, aşa cum fără temei se susţine în motivarea excepţiei, ci este un organ de cercetare – aşa cum este şi denumit de lege – şi de sesizare a instanţei de judecată, în condiţiile prevăzute de art.14 alin.(1) lit.a) din lege.”
    „(…) Atât judecătorii, cât şi procurorii sunt magistraţi supuşi obligaţiei de a aplica legea cu imparţialitate, potrivit art.124 şi art.132 din Legea fundamentală, ceea ce asigură caracterul comisiei de organ independent şi imparţial.”

    La sfarsit, cireasa de pe tort: 5 din cei 6 judecatori care au decis in 2007 respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ridicata de Dan Ioan Popescu sunt si acum in componenta CCR, adica exact majoritatea suficienta pentru a lua in 2010 aceeasi decizie ca in 2007. Acestia sunt: Ioan Vida, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Ion Predescu, Tudorel Toader.

  29. Cristian I. zice:

    Cinste lor!
    bravo pentru judecatorii de la CC!
    Apu aplicat, chiar daca cu intarziere, VOINTA POPORULUI.
    Asta este esentialul, nu esotericele argumente juridice sau faptul ca ANI devenise o unealta in mana lui base.
    Este de ajuns sa va plimbati o jumatate de zi prin Bucuresti, cu masina personala, prin ITB, pe jos, etc, si sa notati de cite ori auziti injuraturi si de cite ori „cinste”, „integritate” sau „onoare”.
    O institutie care se numeste agentia nationala de INTEGRITATE our si simplu nu are ce cauta in peisajul politic contemporan!
    Oamenii vor manele, vor sa faca ce vrea muschii lor, ultimul lucru de care ar avea nevoie este”integritatea” …

  30. lucaman zice:

    @Cristian I.: oamenii in totalitatea lor, sunt ceva mai multi decat cei pe care ii intalnesti tu zilnic si care reprezinta familia,vecinii,prietenii si colegii de serviciu.daca ei iubesc manelele ,mafiotii si judecatorii corupti, nu inseamna ca toti oamenii din romania au aceleasi iubiri.nici chiar necunoscutii pe care ii intalnesti intamplator ,nu reprezinta o opinie semnificativa.

    Daca avem în vedere acceptiunea foarte larga a termenului, inclusiv multimea adunata întâmplator într-un într-o anume perioada de timp, putem vorbi de mai multe tipuri de grupuri.

    Dupa marimea grupului, exista grupuri mici, pâna la 30, 40 de persoane, cum ar fi familia, grupele de studenti, grupuri medii, de ordinul zecilor sau sutelor, si grupuri mari cum ar fi etniile, natiunile.

  31. lucaman zice:

    @pandele: sa ne bucuram pandele .sa ne bucuram pentru ca nu vom mai afla ce averi au politicienii.sa ne bucuram pentru dreptul judecatorilor de a lua hotarari fara a da socoteala,sa ne bucuram pentru dreptul mafiotilor de a isi cumpara libertatea corupand magistratii.sa ne bucuram pentru fiecare loaza care trece prin scoala dand spaga profesorilor,sa ne bucuram pentru dreptul vecinilor de a ne asurzi cu manele in fiecare seara,sa ne bucuram pentru dreptul celui puternic de a il umili pe cel mai slab….sa ne bucuram pentru toti parlamentarii psd-pnl care apara aceste nelegiuiri si care incearca sa conserve sistemul pentru ei si familiile lor.daca suntem din sistem evident ca ne bucuram…dar daca suntem cetateni oarecare ai patriei, nu avem de ce sa ne bucuram ,pentru ca sistemul ne batjocoreste iar lupta impotriva lui se dovedeste extrem de grea.in rest stiu,basescu trebuie lichidat pentru ca a deranjat sistemul….

  32. lucaman zice:

    @Teodor Tita: mi-a placut ca predescu asta are 3.2 hectare mostenite de la parinti ,hectare pe care le lucreaza un nepot agricultor.mai are un oltcit si locuieste cu chirie.nu are un ban in banca ,nu are investitii,desi castiga lunar peste suta de milioane din salariu plus pensie.pai sa nu se sesizeze daraga de ANI?cu siguranta ca ii tine la saltea…hi!hi!hi!

    cel mai tare am lacrimat cand ne-a aratat actiunile de la sif oltenia si m-am bucurat ca a avut noroc la loto…noroc cam de 180 de milioane.nu vreau sa cred ca e spaga de la felix ca sa desfiinteze cnsas-ul.sau o fi?oare mai era lili minca sefa la loterie pe atunci?

  33. uite-asa zice:

    @lucaman: Si crezi ca ai aflat ce averi au? Ma faci sa rad. N-ai aflat nimic si nici n-o sa afli. ANI trebuia sa cerceteze, nu sa „sopteasca” surselor cine este verificat. Se autosesizeaza din ziare si cam atat. Acest Macovei numai integru nu este. Un santajist santajabil. Ce a facut el in acesti ani? A papat banii nostri degeaba. Trebuia sa munceasca, sa verifice, sa caute, dupa aceea, cand avea dovezi clare sa le fi dus la DNA, si apoi, cand cei depistati ar fi fost dovediti sa se declare vinovatia lor. Noi n-am vazut decat circ, vorbe etc. ANi trebuie regandita si mai ales constitutionala. Dar ma tem ca domnul dr. in drept constitutional va mai incalca inca o data Constitutia. Madam Macovei Monica n-a fost in stare sa ne dea o ANI valabila, Boc nici atat. Ganditi-va la o lege serioasa si constitutionala, puneti-va capul la contributie, ca „alesii neamului nu sunt in stare”. Munciti si voi pentru binele nostru, pentru ca pe ei ii doare-n cot. Propuneti o ANI asa cum meritam si atunci sa-i vedem pe tovarasii politruci ce vor mai face.

  34. orin zice:

    @Teodor Tita:

    Problema e că deja prea multă lume vorbitoare (aleşii neamului, în special) plimbată pe canalele (cloaca) TV ale patriei îşi închipuie că vocabula asta face parte din exprimarea elevată şi nu scapă din vedere, pardon, din vorbire, nicio ocazie să o exhibe cu morgă de academicieni în discursurile lor pompoase şi găunoase. Cum să mă fi gîndit că e o stilistică asumată conştient de tine, cînd platforma asta geme de erori (orori) de limbă de toate felurile, iar tu uiţi adeseori să marchezi cumva grafic aceste efecte stilistice?!

  35. Teodor Tita zice:

    @orin: sunt momente in care excesul de „marcaje” rupe ritmul unui text. asta este motivul pentru care nu ai sa ma vezi facand exces de ele.

    cat despre platforma, treaba ei. fiecare text are un autor. nu are sens sa ii pui pe toti in aceeasi oala.

    apoi, sincer, adesea mi-e greu sa pricep atitudinea de grammar-nazi care razbate din unele comentarii de pe net. fara suparare, dar daca as fi procedat ca tine, ti-as fi raspuns ca semnul ala pe care il folosesti pentru ghilimele reprezinta altceva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s