Discursul lui Basescu, planul secund.


Anuntul soc de ieri  aprivind reducerile salariale si restrangerea subventiilor precum si a unor cheltuieli sociale a pus in umbra o suma de alte masuri si intentii guvernamentale cuprinse in acelasi dicurs prezidential.  Chiar daca nu au fost la fel de intens discutate si analizate, raman importante iar efectele eventualei lor aplicari le vom simti pe termen lung. Incerc sa le trec in revista aici:

1) Modificarea Codului Muncii in sensul „flexibilizarii” lui. Eu inteleg de aici ca restructurarea personalului trebuie sa devina mai simpla.  Ar fi o masura care ar ajuta companiile insa nu cred ca va fi pe placul sindicatelor.  In plus costurile sociale vor fi mari. Apoi, romanii nu sunt obisnuiti cu schimbarea locului de munca. Citeam pe undeva ca in Statele Unite o treime dintre angajati au o vechime de mai putin de un an la actualul loc de munca. Romanii sunt mai japonezi, asa. E un titlu de glorie pastrarea aceluiasi loc de munca pentru cat mai multa vreme, chiar daca nu mai aduce satisfactii si nici nu mai este platit pe masura asteptarilor.  De asemenea nu exista nici traditia mobilitatii. Prea putini dintre noi sunt dispusi sa se mute acolo unde sunt joburile.

2) Accentul major pus pe combaterea evaziunii. Rostirea numelor ministrilor Vladescu si Blaga (un fost vames)  in contextul asta nu e lipsita de semnificatie. Eu am interpretat-o ca pe un fel de avertisment.  Statul pierde teribil de multi bani din cauza contrabandei si evaziunii fiscale insa daca intr-adevar s-ardori  limitarea fenomenului – eliminarea lui cu totul e un scenariu de desene animate – asta ar insemna o vointa politica  mai mare decat cred ca dispun cei doi.  Ruperea cercurilor vicioase si legaturilor subterane dintre evazionisti si stat inseamna in primul rand taierea unor surse de finantare pentru politicieni. Apoi, evazionistul e o specie transpartinica si adaptabila.  Cu un buldog aflat pe la mijlocul carierei politice si un epicurian fara miza nu combati evaziunea. O mai sperii asa de ochii lumii. Sper, sincer, sa ma insel.

3) Modificarea legii achizitiilor publice in sensul transparentizarii lor. O problema veche si indelung analizata prin mediile de afaceri.  Multe, foarte multe contracte merg la rude, clienti politici si prieteni ai sefilor de institutii.  O simpla modificare de lege poate ajuta dar nu rezolva problema. La fel ca si la punctul 2 si aici e o chestiune care tine mai mult de curaj politic.  Pe care e greu sa il ai, cand intelegi prea putin politica in sensul unei misiuni in slujba societatii.  Nu mai departe de acum doua zile, citam un articol din Kamikaze care punea lucrurile in context. Era vorba de ginerele domnului Blaga care pare abonat la contracte publice cu ministerele Economiei si Transporturilor. Vorbim, deci, despre capii ministerelor care ar trebui sa combata evaziunea si sa asigure sanse egale companiilor care vor sa fac afaceri cu statul.  E o mica nepotrivire aici, nu?

4) Simplificarea traseului in justitie pentru dosarele in care sunt vizate contracte publice. Corect si necesar. O multime de investitii sunt blocate fie pentru ca participantii la licitatii se sicaneaza unii pe altii fie pentru ca exista o problema reala care insa nu isi gaseste solutia rapida in justitie.

5) Plata arieratelor. Statul e unul dintre marii datornici catre companiile private. Or, daca statul nu plateste, ce sa mai astepti din partea privatilor.  Drumul spre blocajul financiar e pavat de chiar d ecei care ar trebui sa se teama cel mai mult de el.

O moneda invizibila

S-au analizat in fel si chip motivele pentru care presedintele anunta acest program si nu premierul.  Sa nu fim ipocriti. Am stiut de la bun inceput cum va functiona acest guvern.  Revolta cabotina si  in exces privind trecerea in plan secund a premierului e inutila.  Nu aduce nimic nou si nici nu schimba in vreun fel starea de fapt.

Cred, pe de alta parte, ca a existat un al doilea motiv pentru care presedintele a tinut sa se afirme ieri, dincolo de imprumutul de legitimitate catre guvern.  In toate analizele agentiilor de rating si de intelligence, anuntarea masurilor de catre un premier slab si prea putin respectat ar fi fost interpretata ca un semn ca sunt sanse destul de mici ca planul sa fie pus in aplicare.  Basescu a transmis ieri un semnal si catre exterior.

„Increderea” pe care a tot mentionat-o in discursul sau are si aceasta semnificatie. Pe pietele financiare internationale „increderea” asta poate face diferenta dintre dezastru si salvare.  Lehman Brothers a crapat din cauza unei temporare lipse  de incredere a pietelor in capacitatea sa de autogestionare.  Mai aproape de noi, ajunge  numai sa aruncam o privire peste gard, in Grecia.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Business & Economie, Politică & Societate și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Discursul lui Basescu, planul secund.

  1. nepotu lu tamara zice:

    Dle.Tita
    sunteti apocaliptic si ma inspaimantati!
    Oare mai avem vreo sansa de scapare,credeti ca Geoana ar putea fi o solutie?

  2. anamaria zice:

    aproape ca m-ati convins: e de bine! probabil chiar ar fi, daca s-ar aplica proverbul „sa nu faci ce face popa, sa faci ce ZICE popa!”…

  3. ateul lui Dumnezeu zice:

    Putem sacpa.
    Numai daca incetam sa ne mai lamentam si sa dam dovada de solidaritate.
    Numai munca ne salveaza. Celor carora nu le sunt suficiente veniturile sa aplice pentru un al doile job, asa cum fac cei din occident.
    Eu cunosc un profesor la New York care dupa amiaza, in part time, face taximetrie.
    Dar, poate, ne trebuie o catastrofa?
    Un cutremur de genul celui din Chile?

  4. un roman revoltat zice:

    Exista si varianta nr 3. pentru iesirea din criza …Inca o revolutie..!!!!

  5. morometele zice:

    e senzational base!
    a iesit, i-a luat la pumi pe toti si astia nici acum nu s-au trezit.
    aveti perfecta dreptate, daca iesea boc am f avut reactii ale magistratilor – scaderiloe sunt neconstitutionale, presa – boc nu e in stare de nimic, sindicatele – o sa mergem la negocieri, etc.
    asa, nimeni nu misca in front. a zis base, se face cu siguranta. nimeni nu are curaj sa spuna ca nu se vr face reducerile.
    de asta e bun base.

  6. Bibi zice:

    @ nepotu lu tamara
    Este inutil sa-ti mai dai cu parerea , pentru ca stim ca esti un trepadus jegos basescian…

  7. Teodor Tita zice:

    @attila: am citit postul tau. te grabesti. pe jurnalisti ii judeci dupa ce scriu nu dupa cum se imbraca. incearca sa stai vreo 12 ore pe teren imbracat ca la balul satesc sa vezi la ce concluzie ajungi 🙂

    @nepotu lu tamara: esti sigur ca la postul asta ai vrut sa comentezi?

    @ateul lui Dumnezeu: daca se intampla scenariul ala, jur ca arunc cu The God Delusion dupa tine 🙂

    @un roman revoltat: ai uitat lovitura de stat

    @morometele: cam asa e

    @bibi: please, atentie la limbaj. poti fi rau si fara cuvintele alea

  8. danyboy zice:

    Creanga descria fff bine instinctul poporului roman: La placinte inainte, la razboi inapoi.

  9. Bogdan zice:

    Foarte buna analiza la punctele 2 si 3. Aici e vulnerabilitatea cea mai mare.

    La punctul 1 nu sunt de acord cu imobilitatea romanilor: pe vremea comunismului ii mutau cu japca unde se mai construia o fabrica, iar mai recent sunt milioane care au plecat la munca in Europa. Eu lucrez intr-o firma de IT din Bucuresti, iar in ultimii ani au venit oameni din Cluj, Iasi, Galati, Sibiu. Plus 3-4 oameni care fac naveta in fiecare zi din Pitesti sau Ploiesti. E drept, exista si constrangeri, cum majoritatea oamenilor sunt proprietari, nu chiriasi, iar mutarea in alt oras in aceste conditii e mult mai grea.

  10. ane zice:

    Se pare ca sunteti singurul jurnalist care a fost atent la tot discursul lui Base. Felicitari!

  11. @Teo
    Nu e vorba ca Boc să fi fost în prim plan. Trebuia măcar să se arate. Ce garanţie au pieţele că nu iese mâine să spună că el vede lucrurile cam altfel?

  12. the Wolfman zice:

    Domnilor, ce ne facem insa daca Baselatorul a aruncat cita praf in ochii celor de la FMI? Si nu va face nimic din astea? E si asta o traditie a lui, sa nu faca ce afirma ca va face…cu durerea-n dos caracteristica marinarului de pretutindeni, of course!

  13. Kondor zice:

    Stiti ce ma scoate din sarite? In general, articolele de bun simt si echilibrate (ca acesta) nu aduna atitea comentarii cum o fac petardele (articole care doar arunca niste ineptii in speranta ca lumea se va simti ofensata de timpeniile de acolo si va comenta acest lucru). Scopul petardelor este doar de a face bani pe spinarea noastra – nu-i asa, domnu’ Leca? Asa ca, daca simtiti ca un articol este absolut imbecil (repet, nu este cazul) evitati sa postati. Trebuie sa evitam ca acest forum sa devina doar o colectie de petarde din care sa nu poti sa scoti nimic bun. In mod normal, acest lucru ar trebui sa il faca jurnalistii dar (nimic nou aici) se pare ca pentru unii (nu-i asa, domnu’ Goţiu?) este mai important profitul imediat decit viitorul.

  14. Florina zice:

    @Lucian Davidescu: Nu le vede altfel, ca nu le mai vede deloc dupa aia.
    @Teodor Tita: Jos palaria!

  15. Florina zice:

    @Kondor: Bine zis. Tot timpul se intimpla asa. daca nu e saminta de scandal, nu prea merg comentariile. Da’ ma mir ca pe-aici n-au venit cu mizeriile, ca la Alin si Laura…Tot presa-i de vina.
    Dar spunele-o la articolele lor, lui Leca si Gotiu. Daca ai facut-o, scuze, n-am trecut pe-acolo. 🙂

  16. Kondor zice:

    @Florina: Am facut-o… intr-un fel sau altul. Cred ca problema se pune altfel: daca ei fac asta doar pentru bani, cit de mult ar conta pentru ei un apel la bun simt?

  17. Florina zice:

    @Kondor: 🙂 Scuze inca o data, am vazut acum, am avut ceva timp sa mai citesc.
    Uneori ma intreb daca unii (mai) stiu ce-i acela bun-simt.

  18. poweraxxel zice:

    Basescu a fost inca odata cel care isi asuma o masura de care toti ceilalti fug, desi cu totii stim ca asta este singura varianta! Va mai amintiti problema cainilor vagabonzi de la primaria Bucuresti? Nici un primar cu exceptia lui nu a avut curajul sa scape de ei! Toti spuneau ca nu e corect sa ii omori, dar si recunosteau ca nu este alta solutie. El a fost singurul care a preferat sa isi ia toate injuraturile si sa faca lucrul acesta. Acum, desi toti politicienii au amanat sa faca asta, tot el este cel care ia masura taierii veniturilor bugetarilor, desi cu totii recunoastem ca e necesara masura … Si toti se trezesc sa il injure! Dar cred ca in sinea lor, politicienii se bucura ca au scapat ei de aceasta decizie grea … Lasi!
    (http://poweraxxel.wordpress.com/2010/05/07/decizii-greu-de-luat/)

  19. lucaman zice:

    @Kondor: asa cum a devenit forumul realitatea.net…un spatiu in care unii injura cu bun simt liberal iar ceilalti raspund si ei cum pot.se citesc intre ei si traiesc cu iluzia ca sunt cititi.nu cred totusi ca voxpublica va ajunge la fel.

  20. lucaman zice:

    @Lucian Davidescu: care piete?…matache?…amzei?sa fim seriosi.pietele sunt la randul lor in rahatul crizei mondiale.uite un exemplu ……

    Citigroup Inc a afirmat vineri ca nu exista nicio dovada care sa sustina zvonurile potrivit carora banca ar fi responsabila pentru eroarea care a cauzat caderea istorica a bursei americane de joi, relateaza Reuters.

    Citi a demarat o investigatie asupra zvonurilor aparute pe piata, dar sustine ca ancheta efectuata a demonstrat ca zvonurile sunt false.

    „Pe baza analizelor noastre, zvonurile referitoare la o eroare de tranzactionare sunt nefondate. Este deranjant ca zvonuri false si nefondate au fost raspandite in acest fel”, a afirmat purtatorul de cuvant al bancii, Shannon Bell.

    Zvonurile afirmau ca o mare firma, probabil Citigroup, a plasat un ordin de vanzare in valoare de 16 miliarde de dolari, in loc de 16 milioane, la Chicago Mercantile Exchange. CME a anuntat insa joi seara ca activitatea de tranzactionare a Citigroup „nu pare a fi neobisnuita avand in vedere activitatea de azi de pe piata”.

    Tranzactiile neobisnuite au afectat actiuni importante, precum cele ale Procter&Gamble, care au scazut cu peste 30%, sau cele ale IBM, care au scazut de la 127 de dolari pe actiune la 91 dolari, ca apoi sa revina la 122 de dolari pe actiune. Cea mai mare scadere au inregistrat-o actiunile Accenture, care au scazut de la 40 de dolari pe actiune la 1 cent. La finalul sedintei, titlurile Accenture au revenit pana la 35 de dolari.

  21. tatelu zice:

    @Teodor Tita: problema lui boc nu e doar de decor ci este constitutionala iar asta il leaga pe basescu de gat cu aceleasi belele de proasta guvernare mai mult decat pe boc pentru ca s-au dumirit toti ca micutul era de decor…
    si-atunci, in loc de frazele boldite ca idei- blitz ale basescului (vorbe goale pe care le repeta periodic pentru creduli si adepti) s-ar fi cuvenit sa va intrebati, macar:
    dece nu a facut basescu nici un gest de reducere a cheltuielilor din ianuarie 2009 pana ieri ci a crescut cheltuielile sale, ale lui Udrea si ale serviciilor???
    apoi: dece nu a dispus si niste masuri plauzibile de relansare a economie si reintegrare a somerilor???
    inca o intrebare de ziast: dece nu inceasca basescu sa gaseasca o solutie de fatada ca rocada V Putin cu medvedev si aplica metoda Lukasenko?
    eu ca roman proaspat admis in UE ma sint neconfortabil cu un presedinte tip Lucasenko – inca n-am uitat epoca de aur a ceausestilor…

    ps: diferenta dintre un jurnalist si un jurnalist pe economice cum e Davidescu este simpla – ultimul stie ca in lumea civilizata procedurile nu sunt aparente ca pe Dambovita, adica in orice stat fmi negociaza cu seful guvernului de iure… cand sunt pusi in situatii atipice, nici aceste gulere albe nu se simt confortabil chiar daca pozeaza mishto…

  22. Teodor Tita zice:

    @tatelu: de unde asta cu simtitul confortabil? eu semnalam mai sus o bizarerie nebagata in seama.

    remarca cu partenerii de negociere ai FMI e gratuita.

    cat despre ce s-ar fi cuvenit si ce nu, lasa-ma, please, sa decid eu.

  23. tatelu zice:

    @Teodor Tita: scuze pentru intruziune, intrebarile mele erau retorice!
    totusi astept de la ziaristii tineri sa vina cu mai multe nuante critice fata de guvernanti, indiferent cine sunt ei, din motivul elementar de a nu-i lasa sa doarma pe ei si mai ales pentru ca situatia de acum e chiar periculoasa

  24. Teodor Tita zice:

    @tatelu: cuvantul magic in comentariul tau e „nuante”. datul pe gratis cu barda nici nu ajuta si nici nu racoreste 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s