Presa. Dusmanul in locatie de gestiune


IMGB-ul din subsol

Poate niciodata in istoria de 20 de ani a presei libere romanesti jurnalismul si jurnalistii nu au fost subiecte pentru proprii colegi la fel ca zilele astea.  Parem loviti de narcisism si lipsa de inspirate combinate cu o nefericita fascinatie fata propria mizerie.  Ne e rusine sa o recunoastem public dar, de multe ori, le dam dreptate comentatorilor anonimi din  subsolul fiecarei stiri care ne priveste pe noi sau pe colegii din alte redactii.
Comentariile acelea dor si le respingem cu mijloacele unui PR sforaitor si schiop dar, in particular,  putini am indrazni sa le contrazicem.  Asta desi multe dintre ele vin din acel filon imeghebist care emitea infiorator de voios „Noi muncim, nu gandim”. Cu toate astea stim bine ca ura (pentru prima oara de la devastarea redactiei Romaniei Libere acum 20 de ani e vorba de ura) are resorturi identificabile.
In discutiile dintre noi continuam sa ne miram perplecsi si dezarmati in fata propriei sorti.

Acolo unde Orwell se intalneste cu Miorita, acolo este tara mea

Vedem cum se prabusesc redactii, cum mor bune practici greu dobandite si ridicam fatalist din umeri de parca tocmai am vorbit cu Miorita.  Am decis de multa vreme ca salvarea e doar individuala.  Breasla, grupul, colectivul: doar un deget subtire dupa care ne ascundem uneori.

Se prabusesc redactii.  Se prabusesc  fara sa mai aiba bani de salarii sau se inchid in ele cu monitoarele deschise. Daca tai netul sau cablul tv zilele astea, trei sferturi din presa „centrala” intra in somaj tehnic. Nu-s bani de salarii, nu-s bani de trimis oameni „pe teren”. Subiectele sunt stabilite in functie de proximitate iar anchetele sunt excentricitati pe care si le mai permit doar incapatanatii sau ziaristii-promo.

In media locale ne jucam de-a Orwell. In newspeak-ul din judetele Romaniei realitatea e varianta de lucru. Se ajusteaza la editare iar ziaristul isi dezvolta dubla personalitate.  La ziarul presedintelui de Consiliu Judetean, la televiziunea prefectului si la radioul primarului lucreaza oameni perfect compatibili. Daca insa  ii citesti sau ii asculti in postura de jurnalisti ai senzatia ca isi doresc moartea unii altora.

Intr-o Romanie jurnalismul ajunge subiect pe agenda CSAT nu poti sa nu te intrebi cum s-a ajuns aici?  Ce s-a intamplat cu autonomia, respectul de sine si orgoliul ziaristului roman?

Doua cuvinte: ticalosia si aroganta.  Sa le luam pe rand.

Cuvantul cu T

Aici nu-s multe lucruri de spus. Santajul de presa a fost indelung documentat. Nu insist. Stiti cu totii metode, nume, cazuri, victime si profitori.  Dispretul pentru jurnalism s-a intins cu forta unei epidemii cu fiecare titlu cu dedicatie, cu fiecare ancheta nepublicata cu fiecare moment de liniste obtinut pe baza de machete publicitare inutile.  Respectul s-a transformat in formalitate iar demnitatea a devenit obiect de tranzactie.

Cuvantul cu A

Aroganta: s-a practicat in Romania mitul ziaristului-Dumnezeu. Multi, prea multi ziaristi s-au comportat ca politicienii fara sa recunoasca public lucrul asta. Au cerut sa fie consultati, sa se tina seama de opiniile lor, sa aiba drept de veto pe decizii de guvern si pe numiri in functii.  Habar nu aveau despre logica guvernarii insa constiinta propriei importante nu i-a lasat sa se ocupe doar de jurnalism.  Au vrut sa decida. Au vrut cu atata ardoare incat unii dintre ei s-au tranformat in uneltele puterii pe care au servit-o transformandu-se incet-incet in sclavi de lux. Puterea, la randu-i, le-a dat bani, i-a inclus in delegatii oficiale si i-a chemat la ceas de noapte la o ciorba si un sfat de taina, dandu-le senzatia ca au intr-adevar ceva de spus.

Asta la nivelul sefilor de redactii. Mai jos de ei, ziaristii „simpli” s-au mintit ca practica o meserie speciala, ca au o datorie fata de public care le permite sa gandeasca in locul celor care citesc si vad. Si asa au aparut campaniile ipocrite, solidarizarea cabotina cu cetateanul, mestecarea informatiei pana la a o face de nerecunoscut pentru ca, nu-i asa „stim noi mai bine”. Aroganta in stare pura.  Ca in reclama de la MasterCard: priceless.

Mana pietei invizibile

Mai e si problema pietei de media.  Nu a existat niciodata.  Ne mintim ca avem o industrie. Nu avem. Doar vagi urme.  Marile redactii romanesti s-au facut pe ruinele celor comuniste iar cand n-a fost asa  statul a sters datorii si pompat publicitate in ele.  Oricum ai da-o, presa romaneasca a fost in cea mai mare parte a ultimilor 20 de ani luata in locatie de gestiune. De la stat. De acolo au venit banii.  Fie prin afacerile facute de patroni cu ajutorul redactiei, fie prin transferuri directe identificabile uneori in ridicole machete publicitare sau ordonante de stergere a datoriilor.

Trusturile straine s-au retras unul cate unul din productia de stiri si au mai pastrat doar titlurile de lifestyle si barfe.  Asta ar fi trebuit sa fie primul si cel mai ingrijorator semnal ca situatia nu e in regula.  Printre casutele excell-ului alora de la Ringier se zarea dezastrul.

Ce-i de facut?

CSAT se ingrijoreaza din cauza campaniilor de presa impotriva institutiilor statului, campanii nejustificate de interesul public.  N-are decat. E dreptul lui sa isi puna intrebari. Cand va trece la actiune, insa vom putea discuta despre dictatura daca va fi cazul . Cu toate astea, paradoxal pe undeva,  situatia presei tine de siguranta nationala. Sanatatea unei natiuni se masoara si prin libertatea de exprimare si exprimarea responsabila a acestei libertati.

Iar daca statul roman vrea sa fie sanatos trebuie sa faca ceva.

Pentru inceput, ar putea sa dea o lege antitrust.  Apoi sa puna printre prioritatile guvernului incurajarea unei retele reale de distributie a presei si a accesului la internet (devine un drept incet-incet).  Sa nu mai scuteasca de datorii si nici sa nu mai permita scurgerile de bani publici catre entitati de media care supravietuiesc necinstit in dauna celor care incearca sa traiasca conform cu legile pietei.
La fel, interzicerea publicitatii pe canalele publice de radio si tv si limitarea numarului acestora ar putea ajuta mai mult decat s-ar putea crede intru crearea unei industrii reale.  Mai departe, statul roman ar putea sa incerce macar sa inteleaga diferenta dintre un reportaj si o saiba.

E timpul, cred eu, ca statul sa se retraga din presa. Macar acum.


Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Media și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Presa. Dusmanul in locatie de gestiune

  1. zalex zice:

    foarte adevarat si documentat tot ce-ai zis. nu pot insa sa nu observ felul in care statul incearca sa puna lucrurile la punct in „chestiunea presei” – pentru santajistii si spagarii din presa institutiile statului au intotdeauna o unealta puternica la indemana: justitia (aia cu bube-n cap si cu dinti lipsa). sa faci subiect de siguranta nationala din „campaniilor mogulilor” e ca si cum ai omori muste cu ceaslovul. si mai e ca si cum ti-ai taia tu, guvern / presedinte, craca de sub picioare – din razboiul presei cu puterea, ghici cine o sa ai iasa mai sifonat? 🙂

  2. zalex zice:

    @teo: ce sa-i faci, mi-a venit Creanga in cap, nah… 🙂

  3. Rov zice:

    Popor aservit, lenes si orgolios, aia suntem de cand lumea. Si e gresit sa consider ca eu, omul de rand, care nu am nicio legatura cu orice fel de practica compromitatoare din orice domeniu, n-am vreo vina si ca nu ma priveste. Cumva, am, si ma priveste! Dar, ca in Miorita – nu pot schimba actiunile altora, ci doar ma pot ingriji de mine si de cei pe care-i iubesc.
    But this is just a little piece of history repeting…

  4. ilhasmaravilhas zice:

    Frunzulita din gradina Evei are putere halucinogena.Unii au devenit asa de dependeti de ea ca nici nu vor sa auda de vreo schimbare.Din acest motiv ca sa putem salva ce se mai poate in asa fel incat sa atragem turisti din randul celor care stiu sa cheltuiasca bani,am prezentat un proiect complex pe http://www.partyboom.net unde prinde altele propun imbunatatirea sloganului in asa fel incat sa obtinem urmatoarele “Explore the eco-carpathian garden”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s